Vice President of Sales - Marketplace / Home-DIY-Auto / Corporate for Romania, Bulgaria & Hungary eMAG
Cu peste 17 ani de experiență în retail, FMCG și în sectorul industrial, Florin Filote este vicepreședinte eMAG pentru Marketplace, diviziile de retail Home&Auto si vanzari Corporate, după ce, timp de cinci ani a condus platforma eMAG Marketplace. Echipa Marketplace coordonată de el a reusit sa realizeze o creștere spectaculoasă în ceea ce privește numărul magazinelor partenere, cu peste 40.000 de selleri activi în toate țările in care eMAG este prezentă.
Florin joaca un rol activ în dezvoltarea și implementarea de strategii pentru ecosistemul Marketplace, prin îmbunătățirea continuă a platformei cu ajutorul unor instrumente și servicii noi, care se adresează atât clienților (selleri și/sau consumatorilor finali), cât și nevoilor interne.
Sub coordonarea sa, eMAG a lansat o serie de programe dedicate antreprenoriatului și susținerii afacerilor în demersul lor către digitalizare. În 2020, pe fondul provocărilor generate de pandemia COVID-19, Florin a coordonat lansarea programului de sprijin pentru retailerii offline: „Vreau în toată România - Un ajutor mic pentru viitoarele afaceri mari”- creat cu scopul de a le oferi sprijin retailerilor offline, care încă nu aveau un canal de vânzare digital.
În 2019, cu susținerea lui, eMAG Marketplace a lansat eMAG Seller Academy, o platformă de invatare online de ultimă generație, destinată să ajute sellerii să crească mai rapid, să-și optimizeze procesele de afaceri și să răspundă mai bine la nevoile clienților.
De asemenea el a coordonat lansarea „Fulfilment by eMAG”, un serviciu logistic integrat de tip „plătești cât consumi”, care ajută sellerii să genereze mai multe vânzări, în timp ce eMAG are grijă de stocare, livrare către clienți, customer service și retururi.
Echipa pe care o coordonează a deschis eMAG Marketplace micilor producători locali, întreprinderilor sociale și ONG-urilor, prin programul numit „Deschide România”.