Cu ocazia aniversării a 21 de ani de Wall-Street.ro, celebrăm companiile, antreprenorii și liderii care au demonstrat că performanța se construiește prin curaj, adaptabilitate și viziune pe termen lung.
Într-un an marcat de presiuni economice, schimbări fiscale, prudență în consum, instabilitate politică și transformări accelerate la nivel internațional, mediul de afaceri a fost pus în fața unor provocări fără precedent. Built to Move Forward este gala dedicată companiilor care au ales să meargă înainte, organizații care nu au rămas în expectativă, ci au continuat să investească, să inoveze, să se adapteze și să creeze valoare într-un context tot mai complex și mai imprevizibil.
Mai mult decât o ceremonie de premiere, gala este o platformă de recunoaștere a performanței construite prin reziliență, viziune și capacitatea de a lua decizii curajoase atunci când condițiile de piață au devenit dificile.
Cu o carieră de peste 30 de ani în cadrul Băncii Naționale a României, Mugur Tolici – Director al Direcţiei Emisiune, Tezaur şi Casierie (DETC) – deschide Gala Wall-Street 2026 cu o radiografie clară a anului economic și o privire strategică asupra anului 2027.
Fost reprezentant al României la FMI, ex-director de cabinet al Guvernatorului BNR și fost șef al Politicii Monetare, Mugur Tolici aduce pe scenă o viziune de ansamblu complexă, conturată la cel mai înalt nivel al deciziei financiare. Un dialog esențial despre stabilitate, viziune și viitorul economiei românești.
În centrul atenției se vor afla companii mari, antreprenori români, IMM-uri, lideri din industrii diverse, branduri consacrate și afaceri aflate în plină dezvoltare – organizații care au demonstrat că succesul nu înseamnă doar cifre, ci și capacitatea de a găsi oportunități acolo unde alții văd obstacole.
Toate au în comun aceeași caracteristică: determinarea de a construi pe termen lung și de a continua să avanseze indiferent de context.
Gala Wall-Street.ro 2026 reunește lideri din business, antreprenori și reprezentanți ai celor mai importante companii din România, într-un cadru dedicat recunoașterii performanței, inspirației și dezvoltării unor noi conexiuni.