Deputy CEO și Head of Wholesale Banking ING Bank
Florin Ilie a preluat rolul de Deputy CEO și Head of Wholesale Banking ING România, de la 1 noiembrie 2019, după 15 ani de experiență în bancă.
Florin s-a alăturat echipei ING în 2004, trecând în acest timp prin toate cele trei divizii de business ale băncii: Retail, Mid Corporate și Wholesale. El a fost, pe rând, director financiar al diviziei de Retail, șeful departamentului de piețe de capital, director de strategie al băncii și, ulterior, șeful departamentului de piețe financiare din România.
Din 2017, Florin a coordonat operațiunile de vânzări piețe financiare în cele 9 țări din Europa Centrală și de Est (Bulgaria, Cehia, Federația Rusă, Polonia, România, Slovacia, Turcia, Ucraina și Ungaria) din grupul ING, timp în care a crescut nivelul de cooperare și eficiență transfrontalieră, bazat pe proactivitate și abordare sectorială. În paralel, și-a păstrat rolul de director al operațiunilor locale de piețe financiare.
Anterior, Florin a activat ca director de brokeraj, director financiar și director de strategie și a lucrat în consultanță și diplomație, pe durata negocierilor de aderare a României la UE. Florin a fost clasat în primii 3 analiști pe finanțe-bănci din Europa Centrala și de Est de către Reuters-Thompson, în 2012.
Florin are un master în științe economice și sociale de la Universitatea Manchester, a obținut doctoratul în economie la Academia de Studii Economice și are un master specializat în finanțe de la Universitatea Harvard.