Commercial Real Estate Manager Genesis Property
Maria Jianu s-a alăturat echipei Genesis Property în 2022, în poziția de Commercial Real Estate Manager. Din acest rol, ea coordonează strategia de închiriere a portofoliului de peste 150.000 de metri pătrați de birouri al companiei, având două obiective principale: gestionarea cu succes a chiriașilor existenți și generarea activă de noi oportunități de închiriere.
Maria este un profesionist cu experiență amplă în domeniul imobiliar, acumulată în companii de top din industrie printre care Skanska și Vastint. De-a lungul carierei, s-a implicat în proiecte de anvergură precum Campus 6, Equilibrium, Timpuri Noi Square sau Business Garden Bucharest, atât în aria activităților de închiriere, cât și în cea de administrare a activelor.
Maria deține un master în administrarea afacerilor cu specializare în Economie Comportamentală. Programul aflat la granița dintre psihologie și economie a contribuit la dezvoltarea unei înțelegeri aprofundate privind comportamentele consumatorului final în domeniul imobiliar, care stă la baza elaborării de previziuni și soluții centrate pe client.