În ultimul deceniu, transformarea digitală a schimbat industria financiar-bancară radical, aplicațiile mobile fiind cele care au introdus sute de inovații și au facilitat mutarea relației cu clienții în online.
Future Banking a urmărit toate aceste transformări prin evenimentele și interviurile pe care le-a derulat cu experți în digital din banking, asigurări sau fintech. Astăzi, credem că lecțiile acestor industrii, dar mai ales greșelile din care au învățat, sunt utile pentru o nouă generație de antreprenori și companii, care vor să dezvolte produse adaptate din start pentru era digitală și pentru consumatorii digital savvy.
De aceea, conceptul Digital Blueprint Talks își propune ca pe lângă prezentarea inovațiilor din industria financiară, a bunelor practici pentru dezvoltarea de produse digitale, să transmită și un set de reguli și șabloane care să ajute orice companie, indiferent de domeniu, să dezvolte produse digitale, aplicații sau fluxuri de interacțiune cu clienții adaptate nevoilor noii generații de consumatori, mobile-first, care au nevoie de o experiență digitală perfectă.
Webinarul va prezenta o serie de studii de caz și lecții învățate în ultimul deceniu de transformare digitală, oferind conținut gratuit pentru orice antreprenor sau echipă de digital și experience design ce se confruntă astăzi cu provocarea creării de produse digitale, atrăgătoare și ușor de utilizat.
👉 Teme principale:
🔹 Lecții din banking și asigurări despre crearea unei experiențe 100% digitale
🔹 Cum să anticipezi dorințele consumatorilor digital savvy și GenZ
🔹 Ce învățăm din eșecurile și proiectele nereușite în industria de tehnologie financiară
🔹 Tehnologii moderne care te ajută să livrezi mai repede funcționalități digitale
🔹 Cum să creezi fluxuri digitale eficiente în aplicații și produse financiare atrăgătoare
🔹 Cum să proiectezi un produs digital de la zero, având în minte așteptările generației digitale
🔹 Cum să creezi engagement în aplicațiile mobile: funcționează strategiile de gamification
--
Acest eveniment este un WEBINAR și va avea loc strict ONLINE.